Iubesc să călătoresc și da, visez ca într-o bună zi, să scrie și traveler în dreptul rubricii mele de job description. Ți-am mai povestit până acum de Palau, Panama, Israel și alte destinații îndepărtate pe care le-am bifat. Astăzi vreau să te iau cu mine într-o călătorie scurtă, dar plină de experiențe frumoase: până la Budapesta.
Drumul cu avionul este prea scurt de aceea am ales să conduc până acolo, mai ales că ador orice roadtrip în care mă pot desfășura la volan. Drumul a fost frumos și am fost bucuroasă că am putut să revăd țara noastră. Chiar dacă pentru unii șoferi este un calvar să traverseze România la volan, eu sunt genul care se bucură de drum și uite așa am ajuns cu chef de viață la destinație.
Totuși, trebuie să recunosc că am avut treabă în Budapesta, pentru că Rares a participat la o conferință de fotografie, dar am îmbinat utilul cu plăcutul și am avut timp să redescopăr orașul. Spun ,,redescopăr” pentru că am mai fost în Budapesta acum patru ani și de atunci orașul s-a schimbat foarte mult.
Photos by Rares Pulbere
Port: Pantaloni H&M / Camasa Band of Creators / Cizme Zara / Jacketa H&M / Geanta YvyBags / Ochelari de soareMiu Miu / Cercei Vintage
Am fost mega-impresionată de modul în care Budapesta reușește să se reinventeze. Fac comparație cu ceea ce am văzut acum patru ani și pot spune că acest oraș a avut parte de un update major. Locurile cool, mâncarea bună și vibe-ul orașului se împletesc perfect aici. Deși Ungaria este cunoscută pentru kurtos si inventarea gulașului, vreau să vă spun că nu duce lipsă de locuri în care poți mânca și altceva. Street food-ul a înflorit în cartierul evreiesc și poate fi o alternativă interesantă la restaurantele elevated din oraș.
Îmi place să hoinăresc pe străzile fiecărui oraș pe care îl vizitez dar desigur că noaptea am căutat mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Îmi place să mă răsfăț și uite așa am ajuns într-un loc cu o poveste în care cred cu tărie: afacerile de familie au ceva special. S-a simțit din plin lucrul acesta la Baltazar, hotelul în care fiecare cameră are o poveste. Eu a trebuit să mă împac cu ideea că trebuie să împart camera cu actrița Scarlett Johansson. Probabil s-au gândit că așa mă voi simți precum o starletă de la Hollywood.. așa a și fost, am avut parte de un super “tratament”.
Hotelul este plasat în centrul vechi al orașului în cartierul renumit pentru preparatele gastronomice din restaurante – Heritage Buda Castle. Oricum nu a trebuit să umblu prin carter după mâncare pentru ca restaurantul hotelului este renumit. Nu greșește nici TripAdvisor când spune că turiștii care au venit pentru prima dată la acest hotel au fost impresionați și au revenit chiar și a treia oară cu drag.
Port: Pantaloni Zara / Camasa Alexandra Calafeteanu / Jacketa Nissa / Cizme Kenzo / Geanta YvyBags / Ochelari de soare Linda Farrow
După cum v-am spus, hotelul Baltazar este situat în una dintre cele mai frumoase zone ale Budapestei, districtul Buda care este faimos pentru arhitecturile medievale în stil baroc. Aici poți vizita o mulțime de atracții turistice, precum Royal Palace, Biserica Matthias sau renumitele case tradiționale din era medievală. Atmosfera pe are am simțit-o pe străzile din Buda, dar și muzica, oamenii și frumusețea locului, mi-au transmis un vibe franțuzesc. De asemenea, panorama asupra Dunării, cu Podul Lanțurilor și cealaltă parte a orașului, Pesta (Buda și Pesta) m-a fascinant!
Pentru că mi-am dorit să descopăr mai multe locuri, care bineînțeles să fie interesante și pentru shootingurile mele, în cele patru zile am reușit să îmi impart cazarea la două hoteluri. Și cel de-al doilea hotel unde am fost cazată mi-a plăcut la maxim, deci nu aș putea spune care a fost preferatul meu. Dar despre asta am să vă povestesc în curând.. așa că stați pe aproape dacă vreți să aflați și alte travel tips de prin Budapesta.
No Comments