Dragii mei, astăzi suntem din nou în bucătărie cu buna mea prietenă Alina Stoica. Ce subiect vom trata astăzi? Ei bine, este vorba despre cel mai mare organ al corpului nostru… pielea. Alina ne va povesti despre importanța acestuia și despre cum trebuie să ne îngrijim, cum trebuie să o curățăm, să o hidratăm și să aflăm care sunt inamicii pielei uscate.
Iată care sunt lucrurile pe care poate nu le știai despre pielea ta, dar și sfaturile pe care Alina ni le-a transmis în acest episod:
Sănătatea pielii noastre este în strânsă legătură cu sănătatea corpului nostru, ceea ce este în interior se reflectă prin intermediul acestui organ. Din momentul în care ficatul, rinichii și plămânii nu mai fac față în ideea de eliminare a toxinelor, pielea preia această funcție de detoxifiere, de purificare a corpului nostru, motiv pentru care observăm o textură diferită, o lipsă de elasticitate, un ton scăzut al pielii, depigmentări. De exemplu, psoriasis sau herpes apar în acest context în care pielea reflectă ceea ce se întâmplă în corpul nostru, din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere al dezechilibrelor la nivel de organe.
De asemenea, de multe ori putem asocia afecțiuni ale tiroidei cu un aspect uscat al pielii, o elasticitate redusă și orice modificare a texturii ar trebui să ridice anumite semne de întrebare, să facem un set de analize să vedem dacă toți parametrii sunt limite normale, astfel încât să nu încercăm să rezolvăm o problemă local, ci să mergem fix pe cauză și nu pe simptomatologie.
Hidratarea este foarte importantă. Sunt din ce în ce mai multe persoane care nu au timp să bea apă și nu realizează cât de importantă este fiecare sută de ml de apă și cu atât mai puțin avem la îndemână mesaje greșite vis-à-vis de raportul de lichide, în general 2 l pe zi. Ei bine, nu este un mesaj corect deoarece se personalizează acest aport de lichide în funcție de greutatea corporală, de activitatea pe care o susținem zi de zi, de stilul nostru de viață. Nu putem pune același calup toată populația, indiferent de vârsta la care ne raportăm sau la activitatea susținută zilnic.
Mai putem observa deshidratarea corpului nostru și la nivelul scalpului. Aceste cojițe de pe scalp le asociem deseori cu mătreața. De fapt acestea reprezintă o imagine clară a nivelului de deshidratare. Sunt tot felul de evaluări corporale, astfel încât să obținem o informație corectă vis-à-vis de compoziția corporală și cel puțin ar trebui să tragem un semnal de alarmă și să ne preocupe propria noastră persoană. Sănătatea noastră care este în strânsă legătură și cu un aport corect de apă și pielea bineînțeles.
Observ la multe paciente o textură puțin modificată a pielii, în special partea de uscăciune a acesteia, dar și un start extraordinar de vizibil de piele moartă. Ei bine, aceasta trebuie îndepărtată astfel încât pielea să beneficieze de tratamentele aplicate, altfel rămâne un start de protecție care nu va permite o pătrundere corectă la nivel de celulă.
Un pas foarte important în hidratarea și curățarea pielii este exfolierea, iar pentru aceasta vom pregăti un gomaj. Iată ce ingrediente poate conține acesta:
Zahărul – dacă încercăm să-l eliminăm din alimentație, îl putem folosi pe corpul nostru pentru efectele benefice.
Scorțișoara– pentru un miros extraordinar pe care l-ar putea aduce scrubului, pentru momentul nostru de răsfăț, dar și pentru stimularea circulației periferice.
Mix de uleiuri – ulei de migdale, ulei de avocado, ulei de germeni de grâu, de floarea soarelui și măsline – pentru a regla textura potrivită gomajului; uleiurile esențiale adâncesc acest efect al gomajului prin rolul terapeutic pe care-l au. În funcție de ceea ce vrem să obținem folosim uleiul esențial corect.
De exemplu, ienupărul ajută mult în eliminarea retenției de apă, rozmarinul are același efect ca ienupărul, dar și asupra “pernițelor de pisicuță”, cum le numim unii dintre noi. Portocalele au de asemenea un rol relaxant și în același timp aduc beneficii multiple pielii. În cazul în care avem anumite inflamații sau afecțiuni bacteriene, putem folosi uleiul de arbore de ceai. Fiecare ulei are un spectru larg de acțiune și este important să le folosim cât mai des.
Vitamina E – pentru a spori efectul hidratant pe care-l are acest gomaj.
Atunci când m-a întrebat Alina ce uleiuri esențiale am prin casă pentru a pregăti acest gomaj, am descoperit că defapt dețin o mica farmacie, deoarece îmi place să le folosesc în măști. Deci pot spune că stau bine în această zonă! Chiar am o carte care explică care sunt beneficiile fiecărui ulei în parte, iar atunci când am mers la farmacie să mi le cumpăr, mi-am scos listuța. Ghiciți ce.. am venit acasă cu o plasă de uleiuri!
Deobicei eu folosesc acest gomaj într-o saună umedă, după ce se deschid bine porii sau după o baie caldă și îl masez cu ajutorul unei mănuși.
Alina mi-a spus că este important și cum aplic acest masaj : de la vârful degetelor de la picioare, cu mișcări circulare către partea superioară a corpului, astfel încât să activăm sistemul limfatic și să ne bucurăm din plin de toate beneficiile aduse de uleiuri și de ingrediente.
Eu sper că ați avut de învățat multe din sfaturi Alinei pentru o piele mai frumoasă și sănătoasă, iar dacă aveți și alte întrebări, nu uitați să ni le transmiteți aici la secțiunea de comentarii. Pe data viitoare!
No Comments