De curând am avut onoarea sa fiu gazda unui eveniment de suflet. Asa cum va povesteam in postul trecut, zilnic introducem chimicale in organismul nostru prin aer si prin alimentelele procesate. Un alt mod prin care corpul nostru este invadat de aceste chimicale este prin ceea ce aplicam pe suprafața corpului: creme, deodorante si machiaj. Am povestit in cadrul evenimentului si vreau sa va împărtășesc si vouă despre un studiu, pe care l-am citit acum ceva timp, care a ajuns la concluzia ca anual introducem in corpul nostru trei kilograme de chimicale numai prin ceea ce aplicam pe suprafața lui. Tocmai de aceea am fost foarte incantata cand mi s-a oferit șansa sa ma alătur unui proiect care înțelege cât de importantă este excluderea, pe cât de mult posibil, a chimicalelor din viața noastră.
NN se adresează unui public deschis către tot ceea ce este nou in domeniu, informat, care apreciază brandurile statement, dar care înțelege importanta întoarcerii la origini. Baza Natural Nutrition reprezintă întoarcerea la origini, pentru ca a fost creat dupa retetele originale ale farmacistei Maria Ardelean, iar restul detaliilor sunt din zona modernă. Mixul perfect, din punctul meu de vedere.
Ca si concluzie vreau sa va redau un citat al doamnei Maria Ardelean, pe care am avut deosebita plăcere sa o cunosc in acea seara si care descrie perfectnfemeia modernă, preocupata de aspectul ei.
“Pentru femeile care cred în puterea ingredientelor naturale dintr-o cremă cosmetică mai mult decât în forţa compuşilor chimici. Pentru cele care înteleg că o piele frumoasă are nevoie să fie hrănită constant şi nu energizată periodic. Pentru ele am creat NN Natural Nutrition.”
Tatiana Ernuteanu, Carmen Negoita, Cristina Soare.
Carmen Andrei, Eli Roman.
Dorin Negrau, Livia Dila.
Sonia Argint Ionescu, Suzana Vasilescu, Ana Morodan.
Maria Radu, Livia Graur.
Diana Bart, Elena Taranu.
Andreea Joita, Camelia Baltoi.
No Comments